Luizi-Călugăra, centru comunal din judeţul Bacău, este situat pe dealurile din dreapta râului Bistriţa, pe valea şi versanţii înalţi ai pârâului Bahna, la 8 Km depărtare, spre vest, de oraşul Bacău, pe partea stângă a drumului naţional dintre Bacău şi Oneşti. Localitatea este atestată documentar încă din 1409, când, la 28 ianuarie, de la Suceava, domnitorul Alexandru cel Bun a emis un document prin care dăruia panului Giurgiu Ungureanul, care l-a „slujit cu dreaptă şi credincioasă slujbă”, un vast teritoriu în vestul Bacăului, ce cuprindea şi actuala comună Luizi-Călugăra.

Denumirea localităţii

Pr. Iosif Gabor, în opera sa Dicţionarul comunităţilor catolice din Moldova, menţionează că în felul cum se prezintă astăzi, denumirea „Luizi-Călugăra” este oficializarea pronunţării stâlcite a slavonescului „Liuzi”, singura denumire corectă din punct de vedere gramatical şi atestată de izvoarele istorice. Prof. Ion Ilieş, în opera sa Dulcea povară a identităţii, explică termenul slavon „liuzii”: această slovă, „liude”, însemna la origini „om de rând”, „pedestraş”, iar mai târziu desemna pe „contribuabilul obligat la plata unor impozite” sau „chiar plata însăşi”. Spre finele secolului al XVII-lea achitarea impozitelor se făcea „pe liude” (familii). Tot Prof. Ilieş notează o altă posibilitate: cuvântul „liuzi” ar exprima o rezonanţă cumană. Partizanii acestei rostiri cred că locuitorii cumani din această zonă erau cunoscuţi sub denumirea de „uzi”. În sfârşit, alţi autori sunt de părere că „liuzi” face referinţă la străinii aduşi în zonă de marii proprietari, pentru a le cultiva moşiile. Cea de a doua parte a numelui „Călugăra”, este atestată documentar încă din secolul al XV-lea şi a durat până la ultima împărţire administrativă a teritoriului, sub forma de „Călugăra Mare”. Pr. Iosif Gabor notează că în statisticile catolice aşezarea s-a numit: „Călugăra” până în anul 1886; „Luzi Călugăra” între 1887-1895; „Călugăra” între 1896-1910; „Liuzi Călugăra” între 1910-1950.

Scurt istoric al comunităţii

Prezenţa catolicilor în Luizi-Călugăra începe încă din vremea tulburărilor politice din ţară provocate de războiul turco-polonez, din cea de a doua parte a secolului al XVII, şi cu mişcările de trupe şi prădăciunile care se făceau „la drumul mare” de pe valea Siretului în sus spre Polonia, făcând ca toate satele de pe axul acestui drum, să se refugieze în locuri izolate. Cei mai mulţi au trecut munţii, unde aveau rude ori posibilităţi mai bune de trai, iar cei care nu aveau unde merge peste munţi, adică localnicii, au rămas şi s-au ascuns prin păduri. În acest sens, în relaţia Părintelui Francantonio Renzi, din 19 februarie 1691, găsim o importantă precizare: „la Bacău au mai rămas numai câteva familii, iar vreo 30 de familii sunt prin viile de lângă Bacău”. Putem identifica în expresia „viile de lângă Bacău” teritoriul de astăzi al comunei Luizi-Călugăra. La acest prim nucleu de catolici s-au adăugat, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, emigranţii transilvăneni. Dar şi înainte de emigranţii transilvăneni, în Luizi-Călugăra s-au regrupat şi alţi catolici bejănari din alte regiuni. Acest lucru se deduce şi din faptul că deja în anul 1741 la Luizi-Călugăra exista o biserică, după cum reiese din relaţia Episcopului de Bacău, Stanislau Raimund Jezierski, din 2 august 1741. În această relaţie, printre bisericile Episcopiei de Bacău, se menţionează: „ecclesia calarugiensis, prope Bacoviam” („biserica din Călugăra, lângă Bacău”). De asemenea, în anul 1745 la Călugăra exista un centru parohial cu 42 familii şi o biserică.

Prefectul Misiunii franciscane în Moldova şi Valahia, Pr. Ioan Hrizostomul Dejoannis, în relaţia sa din 9 aprilie 1762, ne oferă o frumoasă descriere a parohiei Călugăra: „…Acest sat, Călugăra, este la sud faţă de satele mai sus amintite (Fântânele, Trebeş, Mărgineni) la o depărtare de un ceas de drum şi-i aşezat în mijlocul unei păduri. Are 34 case cu un total de 204 credincioşi cu toţii catolici. Biserica este de lemn, acoperită cu paie, iar hramul bisericii este Naşterea Maicii Domnului şi au câteva icoane. La 20 ianuarie, sărbătoarea Sf. Nume al lui Isus, am cântat Sf. Liturghie la Călugăra,… am vizitat Sf. Sacrament care se păstrează într-o cutie aurită, apoi am dat binecuvântarea euharistică. La Sf. Liturghie am examinat poporul despre noţiunile de catehism pe care le are şi am putut să-mi dau seama că este foarte bine pregătit de către preotul misionar care a fost acolo până în ultimele luni, Pr. Gabrielle Mazziotti, şi sper că şi preotul misionar actual, Pr. Carlo Gattinara, va face la fel… Alături de biserică, într-o clopotniţă de lemn, este un clopot cam de 100 kg. şi o împrejmuire de 300 de paşi, plină de cruci de lemn la mormintele morţilor…”.

În Schematismul Misiunii, din anul 1850, se menţionează că biserica „Sf. Andrei” din Călugăra a fost construită din lemn în 1843, pe ruinele unei biserici mai vechi. În anul 1866 s-a construit o nouă biserică din cărămidă şi piatră, care a fost demolată în anul 1942, când a fost dată în folosinţă actuala biserică. Lucrările la actuala biserică au început din iniţiativa venerabilului Pr. Dr. Iosif Petru M. Pal în anul 1923, după planurile arhitectului Octav Bellet. În acea vreme, biserica din Luizi-Călugăra era ce mai mare din Moldova: 55 m lungime; 25 m lăţime, cu o deschidere în formă de cruce de 34,40 m; 54 m înălţimea turnului, cu altarul la apus.

Activitatea franciscană la Luizi-Călugăra

Tradiţia creştină catolică din Luizi-Călugăra este strâns legată de fraţii franciscani. De fapt, această parohie, cu mici excepţii, a fost mereu păstorită de franciscanii conventuali, care pentru mai multe secole s-au străduit să-l mărturisească pe Cristos şi să alimenteze continuu credinţa creştină pe meleagurile noastre. La Luizi-Călugăra a funcţionat şi primul Seminar teologic cu învăţământ superior al franciscanilor conventuali din Moldova, precum şi o Şcoală de dascăli.

Seminarul teologic „Sf. Bonaventura” a fost opera Pr. Dr. Iosif Petru M. Pal, paroh de Luizi-Călugăra (1923-1947) şi Ministru provincial (1932-1947); amintim, în treacăt, că Pr. Pal avea să moară în faimă de sfinţenie şi să fie înmormântat chiar în interiorul actualei biserici. Deja între anii 1924-1926, Pr. Pal a organizat un curs de filozofie în vechiul local al conventului; studenţii care s-au pregătit aici cu Pr. Pal, în anul 1926, aveau să plece în Italia pentru a-şi continua studiile de teologie. Acelaşi Pr. Iosif Pal, simţind nevoia ca fraţii să se formeze în propria patrie, în 1930, cu ajutorul credincioşilor, a început restructurarea şi amplificarea conventului, pentru a-l pregăti să devină adevărat Seminar teologic. La 24 octombrie 1932 s-au început cursurile de filozofie şi teologie. Seminarul şi-a continuat activitatea până la instaurarea comunismului, mai precis până la 4 august 1948. În cei 16 ani de existenţă ai Seminarului teologic, s-a format aici un număr de 48 de preoţi. După instaurarea dictaturii comuniste, clădirea în care a funcţionat Seminarul a fost folosită ca şcoală, iar în 1964 au fost demolate două nivele ale clădirii, parterul şi subsolul fiind folosite doar ca şi casa parohială. După căderea regimului dictatorial, în 1990 aceeaşi clădire a fost restaurată în parte şi, pe lângă biroul parohial, şi-a recăpătat caracteristica de convent franciscan. În diferite perioade, conventul din Luizi-Călugăra a fost folosit şi pentru formarea tinerilor candidaţi la viaţa franciscană.

Şcoala de dascăli a fost înfiinţată tot din iniţiativa Pr. Dr. Iosif Petru M. Pal, care a fost şi directorul acestei şcoli. De pe băncile Şcolii de dascăli din Luizi-Călugăra au ieşit mulţi dascăli, care au slujit cu cinste în bisericile din Moldova şi au transmis şi altora spiritul adânc bisericesc şi cunoştinţele muzicale. Şcolarizarea era de 4 ani; primele cursuri au început în anul 1923; cu mai multe întreruperi, şcoala a funcţionat până la instaurarea regimului comunist în 1948.

Actualmente, comunitatea franciscană conventuală din Luizi-Călugăra este formată din 10 fraţi, care se îngrijesc de bunul mers al activităţii pastorale: administrarea sacramentelor, pastoraţia copiilor şi a tinerilor, îngrijirea bolnavilor etc. Comunitatea romano-catolică numără 1.653 de familii cu 6.275 de credincioşi. La Luizi-Călugăra activează şi două comunităţi de surori: Surorile Franciscane Misionare de Assisi şi Surorile din Congragatio Jesu (care au şi o grădiniţă pentru copii). Există, de asemenea, o fraternitate de 120 franciscani seculari (Terţiari), precum şi 18 fecioare consacrate. În sfârşit, menţionăm numărul considerabil de preoţi şi persoane consacrate originari din sânul acestei comunităţi: 65 de preoţi, peste 200 de persoane consacrate.

Chiar dacă informaţiile prezentate în acest articol de revistă sunt de ordin general, ceea ce reiese cu claritate este faptul că în Luizi-Călugăra comunitatea romano-catolică este prezentă de secole, iar activitatea fraţilor franciscani se reflectă în mărturia şi trăirea credinţei creştine a credincioşilor de astăzi.

Date statistice ale localităţii

– Între 1787-1791, harta comandantului armatei austriece din Moldova, despre „Luzi ot Călugăra”, printre altele, notează: biserică din lemn, 82 case, 35 bărbaţi capi de familie, 52 persoane angajate în muncă, 30 atelaje cu cai şi 56 atelaje cu boi.
– S. P. Radianu, în anul 1889, consemnează despre Luizi-Călugăra: 475 capi de familie, dintre care 452 catolici, 21 ortodocşi, 2 evrei; 1.801 persoane, dintre care 1.709 catolici, 83 ortodocşi, 9 evrei; 460 case de locuit, o şcoală, 2 biserici…
– În 1914, Dicţionarul statistic al României, consemnează despre Luizi-Călugăra: 3.038 locuitori; 669 locuinţe, o bancă populară, o obşte sătească, 2 mori cu benzină, o biserică ortodoxă, 2 biserici catolice, 3 scoli primare, o grădiniţă de copii, o jandarmerie, o agenţie poştală, o infirmerie, 3 cârciumi; de menţionat că respectivul dicţionar notează că Luizi-Călugăra era format din cinci sate: Luizii, Corhana, Osebiţi, Talpa şi Negel.
– În 2006, din arhiva Parohiei romano-catolice, rezultă următoarea statistică: 1.653 familii; 6.275 credincioşi, o biserică şi două capele în care se celebrează zilnic Sfânta Liturghie.

Bibliografie:
– Gabor Iosif, Dicţionarul comunităţilor catolice din Moldova, ed. Conexiuni, Bacău 1996, pp. 165-169, 171.
– Ilieş Ion, Dulcea povară a identităţii, ed. Pim, Iaşi 2005.
– Pal M. Iosif Petru, Originea Catolicilor din Moldova şi Franciscanii păstorii lor de veacuri, Săbăoani (Roman), 1942.

Antonel-Aurel Ilieş